Acest material este rezultatul a peste 35 de ani de experiență cumulată în vânzări. 

Vânzarea din perspectivă psiho-spirituală

Aliniază-ți rolul de vânzător cu misiunea ta de viață, pentru ca să fii un vânzător performant, pasionat și relaxat!

Într-o zi de toamnă, eram la una din întâlnirile online periodice cu membrii comunității „Creativitate în antreprenoriat”. Povesteam noi diverse, și la un moment dat, nu știu cum, s-a ajuns la subiectul „vânzări”.

Mi-a venit o întrebare în minte, și am adresat-o participanților.

💥„Cum vă simțiți atunci când vindeți ceva?”

Unul din răspunsuri a fost mai deosebit: 

💥….”Mai bine mă bați. Mai bine îmi dai cu un par în cap, decât să mă pui să vând ceva!! Mă zbârlesc ca pisica!!”

A mai trecut o bucată de vreme…repede, așa cum trece vremea de obicei. Și am întâlnit o altă persoană, care avea ceva de vânzare. 

Am observat lejeritatea și naturalețea cu care își prezenta ofertele către potențialii clienți. Și mi-a răsărit o întrebare în minte. De ce, pentru unele persoane, vânzarea este un chin, iar pentru altele, e ceva cât se poate de natural…?

Apoi…mi-am amintit…tot.

La început, și eu uram să vând. Era neplăcut, și aproape la fel de chinuitor cum descria doamna cu pisica. 

Totuși, după 13 ani de lucrat în vânzări, astăzi, partea de vânzare este cea mai plăcută din toată activitatea mea! 

13 ani…în care am experimentat multe tipuri de vânzare: către persoane fizice (produse bancare), către firme, inclusiv corporații (servicii de evaluare), apoi, mai recent, am vândut propriile mele produse și servicii. 

Am acceptat cu greu faptul că eu pot fi considerată un expert în vânzări. Însă, cifrele cam așa arată…13 ani înseamnă mult peste cele 10.000 de ore necesare pentru ca cineva să aibă o experiență solidă și relevantă într-un domeniu. 

Recent, într-un webinar, povesteam cu o prietenă bună despre experiența ei în domeniul profesional. Tot din cifre, a rezultat faptul că ea are…23 de ani de experiență în vânzări!! 

Așa că ne-am hotărât amândouă să-ți dezvăluim din experiența noastră, lucruri, metode, tehnici care au funcționat pentru noi, și care să te ajute să devii un vânzător mai performant și mai eficient! Și să-ți și placă să vinzi! 

Vânzările reprezintă sângele oricărei firme. Dacă nu sunt vânzări, orice altceva nu mai contează. Nici departamentul de contabilitate, nici logistica, nici faptul că poate ai un produs sau serviciu excelent. 

Dacă clientul nu ia hotărârea să cumpere, tot efortul celor implicați în crearea și pregătirea produsului, este în zadar. 

În special în perioada aceasta, procesul de vânzare a devenit mai dificil în multe domenii. Pandemia a adus cu ea foarte multe schimbări în toate ariile vieții noastre. Potențialii clienți și-au reorganizat prioritățile, și și-au schimbat comportamentul de cumpărare. Iar tu, ca și vânzător, ești nevoit să ții pasul cu toate aceste schimbări.

Niciodată n-a fost o perioadă mai bună ca asta, pentru ca să înveți cum să devii un vânzător mai performant, mai pasionat, mai eficient și…mai convingător. 

Cum te-ai simți dacă ai intra într-o prezentare de vânzare având siguranța că ai absolut toate uneltele și instrumentele necesare pentru a încheia vânzarea cu succes? 

Cum te-ai simți atunci când vinzi, dacă ai ști că puterea este la tine, și poți finaliza acea vânzare în modul win-win? Cum ar fi oare, să-ți și placă tot acest proces? 

Te invităm la un workshop online, să povestim despre toate astea, și să facem exerciții practice!

De ce merită să investești 2,5 ore prețioase din timpul tău, pentru a participa la acest workshop: 

➡️ Afli cum poți obține o încredere foarte mare în tine și în produsul pe care îl vinzi;

➡️ Înțelegi cât de important este, chiar și pentru procesul de vânzare, să fii bine conectat cu misiunea ta de viață (și care sunt consecințele dacă n-o cunoști). Vom face o meditație ghidată, creată special pentru rolul de vânzător! 

➡️ Afli de ce NU funcționează pe termen lung implementarea de obiceiuri noi; 

➡️ Înțelegi importanța majoră a rolului, valorilor și credințelor tale în procesul de vânzare; 

➡️ Povestim și despre credințele (convingerile, blocajele) tale legate de vânzări, care te sabotează și îți afectează rezultatele, și chiar descoperi o parte din aceste blocaje, prin exerciții practice! 

➡️ Afli de ce e atât de important să te simți confortabil și relaxat în procesul de vânzare, și cum stresul asociat vânzărilor poate chiar să te îmbolnăvească (burnout și alte suferințe profunde ale corpului fizic);

➡️ Lucrăm pe Piramida Nivelurilor Neurologice (Robert Dilts, NLP), care este practic, o radiografie a ființei umane, și ajută, prin exercițiile practice, la alinierea dintre minte și suflet.   

Așadar, te invităm cu drag să participi la acest workshop, care va avea loc pe platforma online Zoom.

Workshop-ul este potrivit pentru tine dacă:

👉Simți că încă nu îți manifești rolul de vânzător la potențialul lui maxim;

👉Vrei să te simți mai bine atunci când vinzi ceva, vrei să simți și entuziasm, pasiune, claritate și bucurie;

👉Vrei să ai mai multă încredere în capacitățile și abilitățile tale de vânzător, și în produsul pe care îl vinzi; 

👉 Simți că ai în interiorul tău blocaje care nu te lasă să-ți manifești pe deplin darurile în activitatea de vânzare!

👉Ești pregătit să faci acele exerciții practice pe care eu și Antonela le-am pus cu mult drag în acest workshop, și simți că e momentul potrivit pentru tine să lucrezi mai profund pe partea de vânzări;

👉 Ești tare curios cum se aplică abordarea prin spiritualitate chiar și în vânzări, și ești deschis la idei și perspective noi și moderne;

👉Știi că produsele și serviciile tale ajută alți oameni, simți că ești aliniat cu misiunea ta și lucrezi în domeniul potrivit ție. Îți faci munca cu drag și pasiune, dar când vine vorba de vânzare, se cam duce pasiunea și entuziasmul. Nu te simți confortabil în acest rol, și ai vrea să schimbi acest lucru;

👉Ești orientat în cea mai mare parte pe cifrele din business-ul tău, și pe ceea ce se întâmplă în exterior, și nu ești în contact cu propriile tale emoții, și cu lumea ta interioară;

 👉Ești conștient că business-ul tău se dezvoltă atât de mult pe cât ești tu dezvoltat, și cunoști importanța lucrului constant cu propria persoană, inclusiv în business;

👉Știi că a participa la un workshop NU înseamnă a-ți “sacrifica” acel timp, ci este o investiție valoroasă pentru dezvoltarea ta, investiție pe care n-o s-o pierzi niciodată. 

Câteva opinii ale celor care au participat la workshop-urile noastre:

➡️„Am înțeles unde pot lucra pt. a reuși să mă vând.”

➡️„Nu mi-a fost așa bine structurat până acum” – ceea ce mă diferențiază pe mine, față de alți traineri de pe piață, este tocmai o capacitate foarte bună de sinteză și de prezentare clară și succintă a ideilor. Nu știu de unde am obținut această abilitate, însă mă bucur că o am, și că este de folos și altora!

 
➡️„Utile au fost toate informațiile, mai ales faptul că vânzarea se face cu dedicație din suflet, dacă faci vânzări doar pentru targhet mai bine nu mai vinzi”.
 
➡️ „Temele voastre sunt practice și foarte utile. Vă doresc mult succes în ce ați început să faceți! Vă mulțumesc pt. ideile și modul vostru de a face lucrurile! 🤗😘
 

➡️ „Webinarul a fost chiar mai pragmatic decât am crezut inițial. Am realizat că nu reușesc să mă vând mai bine la actualul loc de muncă pentru că nu mă regăsesc 100% în ceea ce fac acolo.”

➡️ „Piramida nevoilor neurologice (dacă bine am reținut numele), a fost utilă. Mi-am răspuns și la cele 2 niveluri rămase. Am claritate. Pasul următor e să îmi stabilesc strategia, în lumina noilor informații”.

Dacă îți dorești și tu să explorezi puțin mai în profunzime acest rol de vânzător, vino la workshop-ul online, pe Zoom!

În luna Octombrie 2021, acest workshop valoros este disponibil pentru tine live! Adică vii și lucrăm împreună exerciții practice care-ți aduc conștientizări și alinieri importante pentru tine!

Mai exact, în ce dată? 

💥 Joi, 7 Octombrie 2021, între orele 19,00 – 21,30!  

Dă click pe butonul roșu de mai jos 👇 și înscrie-te! 

💥💥💥 Acest workshop este ultimul din acest an!!

Investiția ta este de 2,5 ore și 87 lei (redus de la 150 lei doar pentru acest workshop!)

Îți trebuie CURAJ ca să fii autentic, original și să ieși din tipare în vânzări!! 

Curajul să fii diferit și să spargi tipare, șabloane vechi de când lumea și să-ți creezi propriile moduri de prezentare a produselor, care se potrivesc cu cine ești tu și cu valorile în care crezi.

Curajul să fii unic, și să știi să oferi ceva unic, astfel te poți diferenția de concurență. 

Toate astea au nevoie de curaj!! 

Ca să ieși din rând și să faci ceva diferit…da, ai nevoie de curaj. 

Să te uiți fără judecată la toate credințele și limitările tale și să începi să le dai pe rând la o parte…asta necesită o tonă de curaj.

Și dacă ai citit până aici, aș pune pariu că ai o doză bună de calități și resurse minunate, care te pot duce departe!! 

Știu că internetul e plin de astfel de pagini de vânzare. 

Și totuși tu ești încă aici, citind! 

Asta îmi spune 2 lucruri despre tine: că ești curios să afli mai multe despre aceste subiecte, și că undeva în adâncul sufletului tău încă mai ai speranța că vei găsi acel trainer, mentor, coach sau ce o fi, care te poate sprijini cu adevărat să-ți îndeplinești visele. 

3 Rânduri despre mine:

➡️ Sunt economist, Specialist Coaching și Formator acreditat ANC;

➡️ Am experiență de 13 ani în vânzări diverse: de produse și servicii, către persoane fizice și firme, off-line și online. Deci vezi că știu din practică ce înseamnă toate aceste procese de vânzare (nu din cărți)! 

➡️ Îmi plac lucrurile și metodele simple (chiar banal de simple), și foarte eficiente!

Ți-o prezint pe Antonela Coroamă, buna mea prietenă care contribuie din plin cu partea de spiritualitate la acest workshop inedit!!

Are peste 25 de ani de experiență în vânzări: 

➡️ Angajat la stat;

➡️ Angajat la patron bărbat și la patron femeie; 

➡️ Antreprenor;

➡️ Angajat în multinațională.

„Din experiența mea, am realizat faptul că iubesc interacțiunea cu oamenii și aceasta este baza vânzărilor. Abilitatea de a construi relații de calitate cu clienții se poate învăța cu succes, indiferent ce produs vinzi azi”- spune Antonela.

Specializările ei sunt variate: psiholog, parapsiholog, numerolog, tehnician nutriționist, aromaterapeut, terapeut Bowen.

Este și o fericită mămică ce a învins în lupta cu un cancer în fază terminală, așa încât este foarte bine conectată cu latura spirituală a vieții noastre. 

În acest workshop, își pune întreaga ei experiență în toate aceste domenii, la dispoziția ta! 

Eu și Antonela avem același scop care ne motivează: să arătăm oamenilor că pot să realizeze orice își propun! 

💥 Procesul de vânzare poate fi plăcut și natural! 

💥 Poți avea încredere în tine, în abilitățile tale și în produsul pe care îl vinzi. Poți simți că puterea este la tine!

💥 Procesul de vânzare poate fi încadrat frumos în misiunea ta de viață, și poate să aibă un sens mult mai profund decât poți percepe acum! 

💥Blocajele și credințele (convingerile) care te limitează, legate de vânzări, bani și antreprenoriat, chiar pot să fie înlăturate! 

💥💥💥Vino și tu la workshop-ul online „Vânzarea din perspectivă psiho-spirituală”, să afli toate aceste informații valoroase, prin exerciții practice! 

În luna Octombrie 2021, acest workshop valoros este disponibil pentru tine live! Adică vii și lucrăm împreună exerciții practice care-ți aduc conștientizări și alinieri importante pentru tine!

Mai exact, în ce dată? 

💥 Joi, 7 Octombrie 2021, între orele 19,00 – 21,30!  

Dă click pe butonul roșu de mai jos 👇 și înscrie-te! 

💥💥💥 Acest workshop este ultimul din acest an!!

Investiția ta este de 2,5 ore și 87 lei (redus de la 150 lei doar pentru acest workshop!)

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, și încă mai ai întrebări sau ai nevoie de informații pe care nu le-ai găsit pe această pagină, te invit să mă contactezi, și o să te ajut cu mare plăcere!